Eu

„Câteodată mă întreb dacă viaţa asta merită să fie trăită; dacă mâncarea de pe masă merită să fie mâncată; dacă hainele din şifonier merită să fie purtate; dacă vecina de deasupra care îmi tot face ochi dulci, merită să fie... pardon!

Cred că, din toate exemplele de mai sus, singurul care merită e vecina. Într-adevăr, pe bună dreptate, ea merită să fie... „trăită”.

......................................................................................................

- Pe naiba! mi-au retezat-o ei. Îţi garantăm noi că nu e aşa! Şi dacă tot ai deschis discuţia, hai să-ţi dăm câteva exemple: cunoaştem un om care se simte singur chiar şi atunci când face dragoste cu persoana iubită; un altul care se simte singur chiar şi atunci când bea de nu mai ştie de el; există un altul care se simte singur până şi atunci când...

- Staţi putin, i-am întrerupt, simptomele astea le am şi eu...

- Păi, vezi că nu eşti singurul? mi-au replicat. Nici primul, nici ultimul. Şi ca să-ţi mai dăm un exemplu şi cu asta am încheiat: Ce poţi să mai zici de El?...

M-am uitat la degetele lor care arătau cerul, uimit.

- El, au continuat, El e cu adevărat singur, izolat de toţi. Cum crezi tu că se simte? Ăăăă?!...

Am privit în sus şi am tăcut. Aveau dreptate, la asta chiar nu mă gândisem. El era cu adevărat cel mai singur...

- Ştii despre cine vorbim, nu? m-au întrebat.

- Da, le-am răspuns, normal că ştiu, că doar nu sunt bătut în cap, despre Dumnezeu...

- Aaah, nu! au râs ei. Lasă că până la Dumnezeu mai e şi Gigel, nu?!

- Poftim?! am îngăimat prostit.

- Gigel, pescarul, care de o săptămâna face greva foamei sus, pe releul de la Poştă... Îţi dai seama ce singur e el?

- Aha, am bolborosit. Aha...

- Deci, acum înţelegi de ce nu poţi avea tocmai tu pretenţia de a aspira la titlul de cel mai singur om din lume, nu?...

Buimac, am dat din cap şi am luat-o la pas.

Am privit în jos, umbra se întorsese. Am plecat amândoi, înapoi spre casă. Singuri...

......................................................................................................

Acesta din urmă, un bătrânel plin de ticuri nervoase(se vedea clar experienţa) l-a privit cu atenţie circa două minute, după care l-a apucat de cap cu amândouă mâinile şi a tras cu putere. În momentul următor, a rămas cu capul în mână.

-Vedeţi, le-a explicat el răbdător părinţilor terorizaţi, aici(şi a arătat cu degetul în interiorul cutiei craniene, o încrengătură de cabluri şi leduri) lipseşte un şurub.

Tatăl a rămas în picioare privind în gol şi mama s-a prăbuşit, leşinată.

-Nu vă faceţi probleme de doamna, a zis doctorul, puţin ulei şi va fi ca nouă. Eu pentru d-voastră îmi fac griji! Aveţi nevoie neapărat de nişte acumulatori noi. Oricum, mai durează puţin până ne vine comanda, aşa că, deocamdată, o să vă pun puţin la încărcat.

Cu astea spuse, i-a introdus o pensetă în urechea stângă, de unde a scos un cordon subţire la capăt cu două cleme. Pe acesta l-a introdus în priză.

"Ia te uită ce chestie!", a mai apucat să gândească tatăl lui Andrei, înainte de a începe reîncărcarea. "De aceea mă durea pe mine urechea, aveam drăcia asta în ea!"...”

Cu aceste „fâşii” jupuite din cartea „Doar eu şi umbra mea”, apărută în 2004, la editura MJM Craiova, vă salut, dorindu-vă o viaţă cât mai fericită şi plină de împlinire. Ca să nu se creeze confuzie şi vise destrămate, urmează o explicaţie: Vorbim de o altă viaţă, deoarece, în cea actuală, locurile sunt ocupate. Hm.... Sau aşa mi s-a spus. Să nu fie adevărat? M-aş mira.

Am auzit că, deunăzi, cineva a dat o spargere la biblioteca municipală. L-au surprins pe când, la lumina lanternei fabricată în China, bineînţeles, se chinuia să citească o carte despre libertate şi fraternitate şi egalitate, cică! Nebuni, frate, nebuni! Nici nu s-au mai obosit poliţiştii cu el, au venit direct tovarăşii împachetaţi în halate albe, cu buzunarele rupte de şpagă, şi l-au decorat cu o cămaşă de forţă. Spuneau ei că îl prinde culoarea.

Pentru ce să mai citeşti o carte, când poţi foarte bine să te scobeşti în nas? În felul ăsta, peste câţiva ani, iar ajungem să avem printre noi persoane dubioase ce îşi spun „poeţi”.

Sper să ne vedem cu bine şi de partea „cealaltă”.

Asta dacă or mai fi locuri libere...