Sfârşit de lume în 12 acte

Actul 2 „Miţa”

Tanti Miţa, călare pe bicicleta deşelată, prinde porţiunea de vale pedalând din răsputeri, aşa că, atunci când trece pe lângă bătrânelul ce merge spre casă cu un pepene galben în braţe, ara ceva viteză...

Acesta ţipă speriat, căci rochiţa înflorată a femeii i-a ajuns acesteia în cap şi moşul, pentru câteva secunde, crede că vede moartea care a venit să îl ia.

- Huo, nebuno!... Huo!...

Tanti Miţa se scutură disperată, încercând să-şi elibereze câmpul vizual, dar nu reuşeşte să scape de păcătoasa de rochie, decât atunci când roata din faţă i se opreşte în stâlp.

Zboară cu graţia unui urs proaspăt mâncat şi aterizează în mijlocul unor cutii pline cu fluturaşi electorali.

Se ridică clătinându-se cu ochii fulgerând la oamenii care se chinuiesc să fixeze un banner imens cu chipul primarului. Gândeşte că, într-un mod absurd, politica i-a salvat viaţa. Dacă nu erau cartoanele ar fi rămas înfiptă în ciment precum lumânarea în colivă.

Bodogăne:

- Ptiu! Să vă ia dracul de hoţi-pungaşi-nenorociţi!

Cei din jur cască gura pentru câteva clipe, timp în care muştele intră şi ies ca la ele acasă.

- Ce ai femeie?! reuşeşte să îngaime într-un final un tip blajin cu faţă de oaie. Eşti sărită de pe macaz, sau ce?

- Eu?!... Poate voi, că voi sunteţi ăia care în loc să săpaţi câmpul, umpleţi oraşul cu afişe deocheate.

- Deocheate?! Femeie, noi promovăm oamenii, facem politică, nu ne ţinem de prostii!

- Ăhă! rânjeşte tanti Miţa. Păi, bă, dacă politica e o curvă, atunci voi sunteţi peştii, nu?

Îşi recuperează ţanţoşă bicicleta şi o ia înapoi spre casă.

A fost o zi de pomină. Acum, până şi cerul s-a umplut de nori.

- Of, Doamne! mormăie baba. De ce nu-i trăsneşti tu pe toţi ăştia şi laşi doar unul, ca Ţepeş?

Cerul îi răspunde printr-un fulger, care izbeşte pământul la câţiva metri de ea.

„Na, că m-am dat naibii!”, gândeşte. „S-o fi băgat şi El în vreun partid!...”

După jumătate de oră, udă până la piele şi plină de nervi, ajunge în faţa curţii. Aruncă bicicleta peste gard şi deschizând băţoasă poarta, comentează:

- Ce, crezi că m-am speriat? Tot baba o să le-aprindă lumânări la toţi nenorociţii!

Cerul îi mai răspunde încă o dată, aruncând un alt fulger. De data asta, undeva jos, în vale.

- Uuuh! chiuie încântată. Dă-le, Doamne, dă-le!...

Fericită că au făcut pace, destupă o sticlă de ţuică şi îşi pune un păhărel.

După ce se mai încălzeşte oleacă, începe să toarne în două.

- Un ţoi pentru mine şi un ţoi pentru fiecare fulger de-al tău care nimereşte unde trebuie...

Ca şi când de sus i s-a răspuns, continuă:

- Da, stai fără grijă! Tu să-ţi faci treaba, că eu ţuică am...

    Soarele a început să mijească prin ferestrele nespălate. Tanti Miţa iese în bătătură înarmată cu un ciomag şi, tiptil, se îndreaptă spre gardul vecinului. Ulucile sunt putrede, aşa că, atunci când încearcă să-l escaladeze, cade dincolo cu jumătate din el. Pe moment rămâne lipită pământului, respirând sacadat. Din casa gospodarului nicio mişcare. Se ridică şi, cu ochii întredeschişi, porneşte înspre oborul porcilor. Trage zăvorul şi intră. Godacii zac într-o baltă de noroi şi rahat. Baba rânjeşte. Acum îi are în vizor. Trei bucăţi. Le arde câte una rapid cu ciomagul pe spate, după care o întinde. Porcii guiţă disperaţi. Uşa de la casă se deschide şi pe ea iese proprietarul. La timp, cât s-o vadă pe Miţa trecând prin deschizătura, unde puţin mai înainte fusese gardul.

- Nebuno! urlă. Ce faci? Ai luat-o razna? O să chem Poliţia şi o să te bag în puşcărie! O să...

Datorită gălăgiei pe care o face bărbatul, baba începe, încet-încet, să se trezească. Lasă bâta să-i cadă din mână şi se freacă la ochi.

- Ho, na! zbiară. Ce, Gheorghe, te-ai sculat cu faţa-n beci? Nu te mai pupă nevasta? Câinii nu-ţi mai ling mustaţa? Ce ai?

Vecinul mai are puţin şi îşi scapă ochii din orbite.

- Mario, zice pe un glas mai domol, tu ori eşti dusă cu pupăza, ori îl ai pe Dracul în tine. Păi, ce ai avut, femeie, să-mi strici gardul şi să-mi baţi porcii?

Baba se scarpină în moalele capului. Ţine minte că era în pat şi visa un câine ce tot încerca să muşte. Atât.

Încearcă cumva s-o dreagă.

- Lasă, Gheorge, că gardul oricum îţi cădea şi porcii tăi nu-s sănătoşi la căpăţână, că au încercat să mă muşte. Ar trebui să-i duci la Fane, la veterinar, şi să-i controlezi, să nu aibă vreo boală de-aia, ca la vaci. Într-o bună zi or să căpieze şi or să intre peste tine în casă şi or s-o apuce de faţă pe fufa aia de nevastă-ta! Că şi aşa a pocit-o Cel de Sus din naştere, de se întreabă lumea cum de ai luat-o! Ţi-a făcut vrăji, nenorocitule, dar ce ştii tu?! În mintea ta nu e loc decât pentru garduri şi porci şi să mă freci pe mine la fasole, aşa de dimineaţă...

Gheorghe trage aer în piept şi intră în casă. Unele lucruri mor exact cum le-a dat Dumnezeu. Se trânteşte în pat, înjurând. Înainte de a adormi, trege o privire fugitivă la nevastă. Arată... bine. Până la urmă, la aproape şaizeci de ani, cum ar putea să arate? În niciun caz ca un fotomodel.

- A naibii, babă nebună!

De afară, Miţa continuă să strige:

- Pleacă, mă, valea! Dormi-ţi-ai somnul de veci! Eşti exact ca ăia care ne vând ţara la hectar. Când e vorba de ceva mai de Doamne-ajută, fugiţi cu toţii la pocitaniile voastre de neveste! Şi să-ţi închizi porcii ăia, că dacă ţi prind, îi mănânc!

Un purice umflat îi sare de pe braţ în prispa casei. Baba îşi opreşte discursul şi începe să-l urmărească. Puricele îşi continuă traseul în casă, unde, cu un salt demn de Cartea Recordurilor, aterizează în pat, pe pernă.

- Al naibii, cu picioarele tale cu tot! exclamă baba. Te pomeneşti că te-am trezit prea de dimineaţă şi acum ţi-o fi somn...

    Omul observă bancnota de zece lei care tocmai i-a scăpat din buzunar, dar până se se întindă după ea, baba o înhaţă.

- Uită-te, scuipa-m-ar norocul să mă scuipe! Cum vin banii la Miţa!

Victima strânge din dinţi, dar nu zice nimic. Nu are chef de scandaluri inutile. Tot satul ştie că tanti Miţa nu are toate ţiglele pe casă. Pleacă mai departe, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Când intră în bodega înţesată de clienţi, baba după el.

- Ia zi, Fane, îl opreşte, dai şi tu o tărie?

Fane mormăie de ceva legat de cruci şi parastase, dar bagă mâna şi scoate portofelul.

- Nu mai face faţa aia! îl mustră Miţa. Că eşti doctor, ce naiba! Ai bani. Chiar dacă, în loc de oameni ologeşti animale, tot aia e! Că tot neamul vostru al lui Ciupitu a trăit din carne, deşi, în curtea voastră nu a călcat vreodată picior de animal... Păi, ce aveţi nevoie când vin proştii şi vă îndoape frigiderele cu de toate? Parcă, dacă ai azvârli câteva mâini de tărâţe pe zi în bătătură, ţi s-ar rupe maţul, nu alta!

- Gata, bre! o linişteşte bărbatul. Uşor, că îmi zdruncini creierii! Hai să-ţi dau o duşcă şi lasă-mă în pace!

Se îndreaptă spre o masă liberă, dar baba cu paharul de ţuică tot după el.

- Fane, stai, mă, să te întreb ceva!

„Paştele măsii!”, gândeşte acesta. „Cum naiba de m-am ploconit cu dementa pe cap, tocmai azi?!”

- Întreabă-mă şi lasă-mă, că am şi eu probleme ca tot omul.

- Probleme? face Miţa trăgându-şi un scaun. Dar ce, mamă, ţi se ofiliră florile în curte? Ţi s-a tras vinul în butoi şi ai trecut pe apă, sau ce?

- Nu, bre, am nişte necazuri acasă cu femeia. Dar nu e asta treaba matale!

Baba dă pe gât paharul dintr-o singură mişcare, mormăie un „Primeşte-l Doamne şi pe ăsta!”, după care începe să turuie:

- Auzi, mă, doctore, hai să-ţi zic o poveste.

Bărbatul dă dezaprobator din cap, dar Miţa continuă:

- Acum ceva timp, cam cu vreo trei primari în urmă, când furtul la drumul mare încă nu se legalizase şi muzica nu însemna doar pipiţe dezbrăcate în mână cu ştiuletele, la noi în sat a fost o petrecere mare de tot. O nuntă de om înstărit. A venit tocmai de la Brăila un acordeonist, care a cântat de suflet trei zile şi trei nopţi. Îi umbla glăsciorul precum la ăştia de azi promisiunile de mai bine. Mocă, aşa îi zicea. Băiatul ăsta, când a ajuns aici, nu bea, nu fuma, nu se uita după femei. Îţi dădea impresia că e scăpat din vreo pustietate de undeva.

Cum-necum, Diavolul şi-a băgat coada şi după ce s-a terminat cu mâncatul diferitelor orătănii şi petrecăreţii s-au retras la casele lor, Mocă ăsta de care îţi vorbeam a dispărut. Drăcia e că a făcut-o cu tot cu mireasă. Mirele s-a supărat foc şi chiar se pregătea să pornească pe drumul Brăilei, când, hopa! vine telegramă. „Nu mă căuta. Între noi totul s-a terminat. Îl iubesc pe Mocă.” Citind asta, proaspătul divorţat a lăsat-o în plata Domnului. După două luni încheiate, ghici cine vine în sat!

- Mireasa! exclamă Fane.

- Nu, mă, stai uşor! Mocă! După două luni, apare Mocă. Cu o spărtură din vechiul acordeon atârnându-i în spate, cu o ţigară în colţul gurii şi duhnind a poşircă de la trei poşte. S-a dus drept la mirele păgubit, s-a pus în genunchi cerându-i iertare, după care, cu lacrimi în ochi, l-a rugat s-o ia înapoi pe cumătra, că-i mâncase zilele, nu alta! Omul, slab de înger, a acceptat, într-un final, dar acum să vezi altă bazaconie, că nevestica nu venea singură, ci cu ceva în burtă... Cu un mic cântăreţ, înţelegi tu! Până la urmă, Mocă s-a retras în sihăstria lui şi cei doi porumbei au rămas împreună, de parcă nu se întâmplase nimic. Atât...

Veterinarul întinde mâna după sticla de bere, dar aceasta s-a evaporat ca prin minune. Miţa râde.

- Păi, zice el, şi ce s-a întâmplat cu cei doi?

- Ce naiba, se miră baba, în timp ce se ridică, păi tu nu ştii?

- Nu...

- Hm... Să spunem doar că, dacă vreodată ţi-ar da prin minte să-i faci un acordeon cadou lui taică-tu, nu ar fi o idee prea strălucită.

   Baba a ajuns acasă un pic mai „pilită” decât de obicei, dar cu toate astea, s-a aşezat la masă şi a pus un rând de ţuică în două pahare. Pe cel din faţa ei a apucat să-l bea, dar la celălalt nu a mai ajuns, că a apucat-o oboseala. Acea oboseală care îţi închide ochii, fără să-i mai poţi deschide vreodată. O găseşte poştăriţa de dimineaţă, care a venit să îi aducă pensia.

Tanti Miţa stă rezemată cu capul de coate, de parcă ar dormi. În faţa ei, un pahar gol. În dreapta, un pahar ochi de ţuică în care pluteşte o gânganie umflată ce aduce cu un purice.

E îngropată creştineşte.

Două zile soarele nu mai vrea să apară. Când o face, pornind de la vale spre deal, luminează mai întâi o pancartă electorală cu un chip zâmbind, pe care scrie mare: „Uăăă prostituţia!”

Apoi, trece prin dreptul unei curţi, în mijlocul căreia un bărbat sparge un acordeon. Ajunge în dreptul casei unde a trăit tanti Miţa. Acolo, în nădragi, în timp ce porcii aleargă prin bătătură guiţând de parcă ar fi loviţi de streche, un bărbat se holbează la gardul dărâmat. Îl reparase doar cu o zi înainte.

O cioară ce stă pe-o creangă aude hulituri, dar nu reuşeşte să vadă pe nimeni. Când, din senin, o piatră prinde viaţă şi zboară înspre ea, se sperie şi îşi ia zborul.

În aer se simte un miros puternic de ţuică.

- Unul pentru mine şi unul pentru tine, zice vocea, după care se pierde în neant.